Este pentru prima dată în ultimii 40 de ani când baza sportivă din Măgurele va fi complet modernizată. Pentru realizarea acestui lucru, s-au executat următoarele lucrări: plantarea unui gazon nou, irigat inteligent cu aspersoare care pornesc în funcție de vreme (senzori de ploaie), împrejmuirea terenului conform normativelor în vigoare, construirea unei clădiri destinate administrației și vestiarealor sportivilor, utilarea acestor vestiare cu mobilier modern, realizarea branșamentului clădirii la gaze și curent, amenajarea aleilor de acces către baza sportivă, construirea parcării din fața bazei sportive.

Pentru continuarea modernizării bazei sportive, în acest moment, sunt în derulare și alte lucrări: amenajarea pistei de alergat cu gazon (pentru toți locuitorii orașului care vor să facă jogging), montarea tribunei, amenajarea unui mini teren de fotbal pentru copii (lângă vestiare), mărirea zonei de parcare prin construirea uneia noi (de la intrarea în baza sportivă, până la Institutul de Seismologie), iluminarea bazei sportive. În plus, urmează și diverse dotări: porți și plase, plase de protecție, echipamente sportive etc. Desfășurarea lucărilor menționate mai sus depinde de condițiile meteorologice, astfel încât, în situațiile de vreme nefavorabilă (ploi, ninsori, zăpadă) lucrările vor fi sistate.

Beneficiarii acestui proiect vor fi toți locuitorii orașului Măgurele și, în mod special, copiii și tinerii care fac parte din ASC Măgurele. Pentru ca aceștia să beneficieze în continuare de finanțare din partea Primăriei Măgurele, asociația trebuie constituită sub o altă formă juridică.

Acest lucru este necesar deoarece, în decursul anului 2016, Camera de Conturi Ilfov a efectuat un audit financiar asupra conturilor de execuție bugetară ale Unității Administrativ Teritoriale Măgurele (UATO Măgurele). Ca urmare a acestei activități, s-a constatat faptul că finanțarea până în prezent a ASC Măgurele de către UATO Măgurele s-a efectuat prin aplicarea în mod eronat a legislației, respectiv a HG 1447/2007. Această Hotărâre de Guvern se aplică entităților sportive de drept privat care beneficiează de sume alocate de la bugetul de stat și nu de la bugetul local.

Având în vedere forma actuală de constituiere a ASC Măgurele, Camera de Conturi Ilfov a precizat faptul că transferurile sumelor de la bugetul local către ASC Măgurele nu se pot realiza conform acestei H.G. Din acest motiv, Primăria Orașului Măgurele va face toate demersurile pentru continuarea activității sportive în Măgurele, pe care o va susține cu fonduri de la bugetul local. Pentru realizarea acestui lucru, asociația sportivă va avea o nouă formă juridică care să respecte legislația în vigoare.

“Am susținut, întotdeuna, asociația sportivă, copiii și tinerii din Măgurele. Noua bază este un proiect de suflet care va revigora activitatea sportivă din Măgurele. Vom pune accent pe copiii și juniorii noștri  formând mai multe grupe de antrenament, vom susține echipa de seniori în Campionatul Județean, așa cum am făcut-o și până acum, vom susține secțiile de karate și box deja existente și vom încerca înființarea de noi secții sportive. Implicarea mea și a administrației locale în susținerea activităților sportive ale orașului a fost una permanentă și va continua, în anii următori, prin construirea de mini baze sportive în Aluniș, Dumitrana și Vîrteju.”

Narcis Constantin, primarul orașului Măgurele

There are no comments yet.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>