Copiii din Măgurele vor avea șansa să-și testeze aptitudinile sportive și în cadrul primelor grupe de baschet ce urmează să fie înființate în cadrul Clubului Sportiv Măgurele.

Jucat cu egală pasiune ca fotbalul, baschetul este unul dintre cele mai complexe și mai antrenante sporturi de echipă. Este un exercițiu distractiv, interesant și le oferă copiilor o multitudine de lecții importante, care pot fi aplicate în alte aspecte ale vieții.

Clubul Sportiv Măgurele va organiza prima selecție în data de 𝟭 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲, începând cu 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟭.𝟬𝟬, pe terenul de sport al Școlii Generale din Măgurele. În funcție de numărul copiilor care vor dori să se înscrie în grupele de baschet, dar și în funcție de vârsta acestora ar putea fi alcătuită deja prima echipă care să fie înscrisă în competiții.

Viitorii baschetbaliști ai Clubului Sportiv Măgurele vor fi îndrumați de profesorul Cristian Ristea, doctor în știintele educației și antrenor experimentat. Cei interesați pot afla mai multe informații, dar și răspunsurile la eventuale întrebări, cu ajutorul unui simplu email pe adresa asociatiasportiva@primariamagurele.ro.