Biroul de Impozite și Taxe Locale Măgurele și-a extins programul de lucru cu publicul, până pe 31 martie 2019, pentru a acorda posibilitatea tuturor contribuabililor din orașul Măgurele de a-și achita impozitele și taxele locale și de a beneficia de reducerea de 10 % pentru plata integrală a contribuțiilor fiscale.

Astfel, miercuri, programul de lucru cu publicul este de la ora 8.00 la ora 18.00 pentru întregul serviciu, atât pentru plata contribuțiilor cât și pentru depuneri de declarații sau orice alte probleme fiscale locale.

De asemenea, programul prelungit până la ora 18.00, pentru zilele de miercuri, este valabil până la 31 martie și pentru depunerea actelor necesare, astfel:

-pentru adeverința de intravilan de la Serviciul Urbanism;
-pentru înscrierea terenului sau locuinței, radiere imobil, cerere de arendă sau de număr poștal, de la Registrul Agricol.

Persoanele care achită integral, cu anticipație, până la sfârșitul lunii martie, taxele și impozitele locale beneficiază de o reducere de 10%, potrivit legislației în vigoare. În cazul în care impozitele și taxele locale, aferente anului fiscal 2019, nu sunt plătite anticipat, acestea pot fi plătite în două tranșe egale, la termenele scadente, respectiv 31.03.2019 și 30.09.2019.

Metodă modernă și eficientă de plată

Pe lângă plata în numerar la casieria Biroul de Impozite și Taxe Locale Măgurele, edilii Primăriei Orașului Măgurele au pus la dispoziția cetățenilor o infrastructură modernă de plată a contribuțiilor la bugetul local. Astfel, cei care locuiesc în această zonă administrativă pot opta pentru o gamă variată de modalități moderne de plată: plata electronică prin internet banking, plata cu cardul, dar și plata online prin ghiseul.ro, după integrarea în Sistemul Național de Plăți Electronice, fiind posibilă plata tuturor sumele datorate, amenzilor, taxelor şi impozitelor locale, de la persoane fizice.

Această metodă de plată simplifică relația dintre cetățean și stat și este benefică pentru toți cei care, în era digitalizării, nu vor să mai consume timp la ghișee, ci să rezolve toate acestea de acasă, pe internet, la orice oră doresc, cu câteva click-uri. Portalul “ghișeul.ro” este operat de către Centrul Naţional pentru Managementul Societății Informaţionale, toate informațiile fiind transmise criptat și în deplină siguranță, iar platforma a fost dezvoltată de către Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO), din care fac parte 34 de instituţii: 14 bănci, 2 organizaţii internaţionale de plată (Visa şi Mastercard), 6 furnizori de infrastructură şi outsourcing, 3 procesatori de card şi integratori de comerţ electronic, 2 companii telecom, 3 furnizori de aplicaţii, precum şi societatea de transfer de fonduri şi decontări Transfond.

Solicitare date de acces – la sediul Primăriei Orașului Măgurele
Pentru activarea contului pe „ghișeul.ro”, doritorii se pot prezenta la primărie, de unde pot solitica date de acces (utilizator și parolă).

Documente necesare:
1) Cerere solicitare date acces (Descărcați sau solicitați la ghiseul relații cu publicul)
2) Copie act de identitate solicitant

Online pe site-ul ghiseul.ro, folosind cardul bancar
Puteti solicita date de acces folosind cardul bancar în următoarele condiții:
Titularul cardului trebuie să corespundă cu solicitantul datelor de acces
Cardul trebuie să fie înrolat în sistemul 3DSecure la una dintre următoarele bănci: Banca Comercială Română, Banca Raiffeisen, BRD – Groupe Société Générale, AlphaBank, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Garanti Bank, Bancpost, Banca Românească, OTP Bank, Piraeus Bank, UniCredit Bank.
Solicitarea este gratuită – nu se va extrage nicio sumă din contul dvs.
Datele de acces pot fi solicitate online doar de către persoane fizice.