Continuă cadastrarea gratuită în Măgurele

 Autoritățile locale din Măgurele continuă să demontreze că pentru ele, întodeauna, pe primul loc sunt cetățenii și nevoile lor. Iar una dintre cele mai importante este respectarea și garantarea dreptului de proprietate care, pentru a fi recunoscut, implică cheltuieli ce țin de perfectarea documentelor care demonstrează posesia unor bunuri. În domeniul imobiliar, fie că vorbim despre locuințe sau terenuri, dreptul de proprietate are la bază înregistrarea în Registrul Unic Cadastral din România, dovedită prin extrasul de carte funciară.

Pentru proprietarii din Măgurele, obținerea extraselor de carte funciară este gratuită, datorită programului de cadastrare sistematică derulat în ultimii patru ani și care continuă, în lunile ce urmeză, cu încă aproximativ 1.100 de proprietăți. Astfel, după ce, în luna martie, a fost finalizată cadastrarea gratuită în zona Dumitrana, find eliberate 1.638 de extrase de carte funciară, programul va continua pentru proprietățile (imobile și terenuri în intravilan) de pe străzile Aluniș, Codrului, Cerbului, Păunului, Vulturului, Șoimului, Fabricii, Zorilor, Râului, Pârâului, Frunzei, Inului, Călugăreni, Pelinului, dar și de pe Intr. Parcului și tarlalele 60, 70, 80,/1, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90.

Costurile, suportate exclusiv de administrația locală

Potrivit primarului orașului Măgurele, Narcis Constantin, înregistrarea imobilelor în Registrul Unic Cadastral din România, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară desfășurat în parteneriat cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, este una dintre principalele priorități ale administrației locale. Motivul: rezolvă nu doar situații delicate care duc la litigii între frați, rude, vecini, prieteni, dar aduce și o economie considerabilă bugetului fiecărei familii.

“Faptul că am fost printre primele administrații din țară care au alocat fonduri acestui proiect arată interesul constant pentru bunăstarea cetățenilor care, prin cadastrarea sistematică, au economist, în medie, 2.000 lei pentru fiecare extras de carte funciară eliberat gratuit”, a precizat edilul orașului Măgurele.

Programul a început în 2016, iar primele extrase de carte funciară, 288 la număr, au ajuns în posesia proprietarilor din Aluniș – tarlalele 72, 74, 76, 77, 79 și drumurile adiacente.

În martie anul acesta, cadastrarea sistematică gratuită s-a finalizat pentru locuitorii din zona Dumitrana, în cazul cărora au fost emise nu mai puțin de 1.638 de extrase de carte funciară. Peste 400 de proprietari și-au ridicat deja documentele, mulți dintre ei participând la evenimentul care a marcat finalizarea programului în Dumitrana – Pruni,

”Am dovedit cât de mult mă interesează comunitatea noastră. Dacă aveți trei titluri, trei terenuri pe tiltul de proprietate, sunt trei cadastre care însemnau minimum 3.000 de lei. În felul acesta v-am ajutat, păstrându-vă banii în buzunar. Sunt un om serios și nu vă mint niciodată. Nu se puteau întâmpla atâtea lucruri pentru Măgurele, inclusiv acest cadastru sistematic, dacă lângă mine nu erau oameni destoinici care să țină cu localitatea.

Echipa de consilieri a fost întotdeauna lângă mine, trup și suflet. Același lucru pot spune și despre membrii Consiliului Local. Este nevoie de o echipă care să conștientizeze cât de important este progresul orașului. Acesta este motivul principal pentru care vreau să vă spun că nu este meritul meu, ci al echipei căreia vreau să îi mulțumesc –  atât echipei de consilieri, cât și chipei administrative din primărie  – și, nu în ultimul rând, vreau să vă mulțumesc dumneavoastră care ați dat dovadă, prin colaborarea cu noi, că sunteți o comunitate frumoasă care merită din ce în ce mai mult. (…)De aici încolo, cât am să fiu sănătos, am să am grijă ca orașul acesta și lucrurile să meargă spre bine. Aveți încredere în mine și aveți încredere că toate vorbele mele nu sunt de prisos. De aici încolo, am să las faptele să vorbească pentru că de vorbe ne-am săturat cu toții”, le-a spus celor prezenți la evenimentul din 9 martie primarul Narcis Constantin.

”A fost o primă parte din cadastrul sistematic. Am terminat 1.638 de cadastre pe o zonă din Măgurele, zona sat Dumitrana și Pruni. (…)Li s-a explicat oamenilor ce înseamnă cadastru sistematic și că, de fapt, este o modalitate de progres și totodată de rezolvare a problemelor. În momentul de față, cu aceste cadastre, proprietarii pot să utilizeze terenul așa cum trebuie, să îl valorifice, nu mai au probleme administrative”, a completat edilul.

Pandemia de coronavirus și măsurile luate pentru extinderea acestea i-au determinat, însă, pe mulți dintre proprietarii din Dumitrana să amâne ridicarea documentelor care îi așteaptă, în siguranță, la Primăria Măgurele. De acum, odată cu relaxarea măsurilor și cu reducerea pericolului de îmbolnăvire, cei 1.232 de proprietari din zona Dumitrana – Pruni care nu au intrat încă în posesia extraselor de carte funciară sunt așteptați să le ridice, la sediul Primăriei Orașului Măgurele,  de luni până joi, de la orele 8.00 la 16.30 sau vineri, de la 8.00 la 14.00. Trebuie doar să aibă la ei actul de actul de identitate și pe cel de vânzare-cumpărare a proprietății.

Cadastrare gratuită pentru întreg orașul

Realizarea cadastrului sistematic la nivel de localitate poate fi comparată cu rezolvarea unui puzzle în care piesele sunt proprietățile așezate corect una lângă cealaltă. Practic, prin cadastrul sistematic se clarifică toate problemele legate de proprietăți și care au generat litigii aflate încă pe rolul instanțelor, toate proprietățile sunt clar delimitate, iar oamenii nu doar că știu exact întinderea proprietăților, dar primesc și acte doveditoare în acest sens. În plus, pot investi în aceste proprietăți, deoarece, fără un plan cadastral nu poate fi eliberată autorizația de construire a unei case, a unui drum, a unei instalații de apă sau de electricitate.

Beneficiile cadastrului sistematic sunt evidente și la nivel de comunitate. Autoritățile locale vor ști foarte clar care sunt limitele domeniului public și pot realiza mai rapid lucrări de infrastructură rutieră și edilitară, ceea ce înseamnă, în cele din urmă, dezvoltare mai rapidă a orașului. De aceea, în Măgurele, cadastrul sistematic se va realiza gratuit pentru toate prorpietățile din localitate, inclusiv pentru blocuri sau pentru apartamente.

“În extravilan, cadastrarea s-a realizat în totalitate. În intravilan, s-a făcut cadastrare pentru 30 la sută din proprietățile din oraș. Este partea cea mai  grea, deoarece și costurile sunt mult mai mari și trebuie să intri în casa fiecărui om. Oamenii trebuie să înțeleagă că este în interesul lor să le permită specialiștilor accesul în curte, să le pună actele la dispoziție, să coopereze cu acela care face lucrarea. Pentru Primărie este importantă și partea de domeniu public al orașului, acele terenuri pe care se pot face investiții, începând de la drumuri, acele terenuri pe care se pot ridica construcții civile ce sunt în proprietatea primăriei – acestea vor avea un statut juridic bine definit și vom putea demara proiecte”, a explicat primarul Narcis Constantin.