Autoritățile locale din Măgurele continuă investițiile în educație, pentru a veni în sprijinul părinților care doresc să știe că pot merge liniștiți la serviciu în timp ce  micuții lor învață, se joacă și se dezvoltă în condiții care ating cele mai înalte standarde europene. Primăria Orașului Măgurele a obținut finanțarea din bani europeni pentru construirea și amenajarea unei noi grădinițe cu program prelungit, în Vârteju, pentru cel puțin 80 de copii, iar acum urmează doar semnarea contractului.

Proiectul, în valoare totală de peste 3,5 milioane de lei, va fi derulat prin Programul Operațional Regional (POR) – Axa prioritară 10 “Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale” și are la bază chiar strategia de dezvoltare a orașului Măgurele, așa cum a fost concepută de autoritățile locale, pentru perioada 2017 – 2022.  Aceasta identifică extrem de clar nevoia de dezvoltare a infrastructurii preșcolare.

Principalul motiv: locurile asigurate de grădinița de stat care funcționează în acest moment cu program prelungit, având o capacitate de 260 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, sunt insuficiente, mai ales în contextul dezvoltării continue a orașului și al creșterii numărului de copii de vârstă preșcolară. Mai exact, nu există suficiente forme de supraveghere a copiilor de grădiniță pe perioada în care părinții sunt la serviciu, iar, pe termen lung, insuficienta implicare a adulților responsabili și cu pregătire de specialitate în viața școlară a celor mici crește riscul abandonului școlar, ceea ce duce, implicit, la scăderea nivelului de pregătire și de educație al tinerei generații care reprezintă viitorul comunității.

Bugetul local, insuficient pentru investiții de anvergură

Și specialiștii care au realizat studiul de fezabilitate pentru construcția noii grădinițe notează că “nivelul de educație este factor-cheie al dezvoltării naționale, deoarece determină în mare măsură activitatea economică și productivitatea, precum și mobilitatea forței de muncă, creând premisele, pe termen lung, pentru existența unui nivel mai ridicat de trai și de calitate a vieții”.

Iar acest deziderat nu se poate realiza fără o infrastructură adecvată ciclurilor educaționale, esențială pentru educație, pentru dezvoltarea timpurie a copiilor și pentru construirea de abilități sociale și a capacității de integrare socială, după cum se arată în același document.

Bugetul local este, însă, insuficient pentru a face față cerințelor locuitorilor orașului care se dezvoltă într-un ritm alert. De aceea, autoritățile locale caută permanent surse externe de finanțare, cele mai importante dintre acestea fiind fondurile europene. În acest caz, Programul Operațional Regional asigură creșterea accesului, a calității și a atractivității sistemului de învățământ, contribuind la creșterea ratei de participare la diferite niveluri de educație, la reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpuri a școlii, la o rată mai mare de absolvire a învățământului obligatoriu și la creșterea ratei de tranziție spre niveluri superioare de educație.

Principalul rezultat așteptat de autoritățile locale din Măgurele prin derularea unui astfel de proiect, ca și a celorlalte proiecte în baza cărora, în ultimii ani, s-au realizat investiții serioase în infrastructura educațională, vizează îndeplinirea tuturor condițiilor pentru o educație de calitate și pentru creșterea gradului de participare a cetățenilor orașului în învățământul preșcolar, primar sau gimnazial.

Clădire nouă, cu dotări moderne

Astfel, noua grădiniță cu program prelungit va fi construită pe un teren de peste 1.900 de metri pătrați, situat pe str. București, din Vârteju, conform Planului Urbanistic General al orașului Măgurele și ar urma să aibă o suprafață utilă de aproximativ 895 de metri pătrați.

Clădirea cu parter și un etaj va beneficia de alimentare cu apă, prin forarea unui puț de mare adâncime, de centrală termică proprie, de un sistem de iluminat modern, va fi conectată la rețeaua de canalizare și la cea de alimentare cu gaze a zonei.

Structura de rezistență va avea fundații din beton armat și va fi alcătuită din stâlpi, grinzi și centuri din beton armat. Pereții structurali vor fi realizați din cărămidă de tip Poroterm, planșeele de peste parter și etaj vor fi din beton armat, acoperișul va fi unul de tip terasă, cu o suprafață de peste 30 de metri pătrați, în timp ce apa de la ploaie va fi colectată în conducte pluviale ce vor fi dirijate în canalizarea orașului, fără a dăuna construcției.

Și această clădire va fi una “verde”, dotată cu panouri solare care vor acoperi o parte din necesarul energiei ce urmează să fie utilizată în funcționarea grădiniței, așa cum, de altfel, ne-au obișnuit deja autoritățile locale din Măgurele în cazul majorității clădirilor construite sau modernizate în ultimii ani.

Tâmplăria va fi din lemn stratificat, aluminiu sau PVC cu geam termopan, iar pardoselile vor alterna, vor fi și reci (gresie, marmură sau granit) și calde (parchet sau parchet melaminat), în funcție de încăperile în care vor fi realizate.

Noua grădiniță va beneficia, de asemenea, de hidranți și instalații de stingere cu apă a incendiilor, astfel încât să fie pregătită inclusiv pentru obținerea avizului Inspectoratului pentru Situații de Urgență, după modelul Grădiniței cu program prelungit nr. 1. În plus, imobilul nu va fi izolat doar termic, ci și împotriva zgomotului și vibrațiilor.

La parterul clădirii vor funcționa, potrivit proiectului, două săli de grupă, cu vestiarul aferent și 3 grupuri sanitare; cabinetul medical, cu un spațiu de izolare și grup sanitar; o sală de mese; un spațiu în care vor funcționa spălătoria, uscătorul și călcătoria; un spațiu tehnic, dotat și el cu grup sanitar, dar și bucătăria, cu spații pentru frigidere, cabine pentru spălarea și prepararea alimentelor și cu spații de aprovizionare și păstrare a alimentelor uscate.

Etajul clădirii va beneficia de un hol generos, cu o suprafață de aproape 47 de metri pătrați, unde copiii vor putea desfășura diverse activități, dar și de o sală multifuncțională, cu o suprafață de peste 60 de metri pătrați. Și aici vor fi amenajate 2 săli de grupă; 2 dormitoare; 3 grupuri sanitare; vestiare și un spațiu de peste 30 de metri pătrați pentru educatori și profesori.

Și, pentru că o grădiniță nouă și modernă are nevoie de dotări pe măsură, de la mobilierul pentru sălile de grupă, la paturi și la birourile educatoarelor până la echipamentele pentru locurile de joacă, la cele necesare cabinetului medical,  bucătăriei, spălătoriei și vestiarelor – toate vor fi moderne și menite să ofere confort și siguranță atât celor mici, cât și cadrelor didactice și personalului grădiniței. Acest lucru este demonstrat, de altfel, și de bugetul total alocat acestor dotări: aproape 450.000 de lei.