Anul acesta, Bugoi Niculae împlinește 99 de ani. Este veteran de război și veteranul de vârstă al orașului Măgurele, iar viața sa este nu doar o poveste, ci și o veritabilă lecție de istorie.

Anul 1944 – ultimul al celui de-Al Doilea Război Mondial- l-a găsit pe front, în tranșeele din Ungaria. Avea doar 23 de ani când s-a înrolat să lupte împotriva naziștilor, după ce România a întors armele și a ieșit din rândul puterilor Axei. După șase luni a fost rănit – un cartuș l-a lovit în picior, într-o noapte, la scurt timp după ce, alături de camarazii săi a trecut râul Bodrog – și s-a întors acasă. A avut noroc atunci că a supraviețuit, dar și-a pierdut acolo cel mai bun prieten, pe Matei Radu, din Domnești. Își amintește de el cu plăcere, când le povestește nepoților despre ce a trăit în război ori când privește, alături de cei dragi, fotografiile care poartă amprenta timpului.

“Trec anii, trec…”, spune cu nostalgie Bugoi Niculae, un om care a trecut cu demnitate prin viață. Nu i-a fost teamă, nu s-a lăsat niciodată împovărat de greutăți, deși au fost.
A fost și este mândru de “țara asta frumoasă”, a fost și este mândru că e român, deși are origini bulgărești. A muncit, uneori poate prea mult, a trăit și trăiește frumos. De altfel, munca este – spune el – secretul longevității, alături de înțelegerea câtorva lucruri esențiale: “Ca să ajungi la vârsta asta, trebuie să fii larg la inimă, să treci și bune, și rele, fără să le iei prea mult în serios. Munca este cheia și nu trebuie să te gândești la pricopseală, pentru că bogăția unui om este sănătatea”.

După ce a trăit în monarhie, în comunism, a simțit ce înseamnă dorința de libertate, democrația, are un sfat atât pentru tinerii care aleg politica, cât și pentru cei care au responsabilitatea de a-și exprima opțiunea prin vot: “Să iubiți liberalii! Ăștia au fost cei mai buni în țara asta.”

Decorat de autoritățile locale din Măgurele, pe 1 Decembrie trecut, de Centenar, Bugoi Niculae vorbește despre experiența sa, despre război, despre tradiții și despre orașul natal – o localitate “a-ntâia” – într-un interviu acordat „Pro Măgurele”.

Pro Măgurele: Ați luptat împotriva germanilor, în Batalionul 30 Infanterie. Câți ani aveați atunci când ați plecat pe front?

Bugoi Niculae: Am plecat la război în 1944, la 23 de ani și jumătate. Știam povești de război de la vărul meu și de la fratele meu, Petre, care au luptat la Cotul Donului. Eu am luptat în a doua parte a războiului, ca să spun așa, după ce România a întors armele. Am stat pe front șase luni. Șase luni am dormit în tranșee în Ungaria, acolo mi-am făcut războiul. Eu făceam aprovizionarea cu muniție a frontului, le distribuiam cartușe celor aflați pe poziții. Ultima dată, după ce am trecut râul Bodrog, am fost rănit. Într-o noapte, am ieșit de acolo, din șanțul ăla în care eram, și un cartuș m-a lovit în picior. Îmi amintesc că noi eram într-o vale, unde am stat până dimineața.

Era 6 noiembrie. Ne-au urcat pe toți cei răniți într-o mașină, ne-au dus într-o gară, am ajuns în tren și m-am trezit la București. Am stat apoi în spital, cât am stat. Acolo am aflat că, la Bodrog, au murit mulți dintre ai noștri. Prietenul meu, Matei Radu, din Domnești, a murit acolo, pe front. Și pe căpitan l-au împușcat.

După externare m-am prezentat, însă, din nou la unitate pentru a fi repartizat să mă întorc pe front. Dar, am avut noroc și nu am mai plecat, pentru că s-a făcut pace, s-a terminat războiul. Ne-au dat ordin de lăsare la vatră în iunie 1945. Așa am părăsit Regimentul 30 Infanterie.

Faceți parte din comunitatea bulgarilor din Aluniș. V-ați născut aici, în Măgurele. Nu v-ați gândit niciodată să plecați de aici, să trăiți în alt oraș?

Să știți că Măgurele a fost și este o localitate “a-ntâia” (râde). Aici ne-am născut, aici s-au stabilit bunicii care au venit din Bulgaria, aici avem gospodăriile, aici ne-am muncit pământul. Am învățat la Școala din Aluniș, ridicată de boierul Filipescu. Aluniș era cel mai bogat sat de aici. Bulgarii noștri erau bogați, pentru că au cultivat legume pe care le vindeau, apoi, la piață. Și eu am cultivat roșii. Casa asta așa am făcut-o. Am strâns ban pe ban ca să cumpăr terenul, iar locuința asta e făcută de mine. Atât am plătit: un zidar care mi-a ridicat pereții. Apoi a venit colectivizarea. Am lucrat și la CAP. Mizerabil. Am fost brigadier, îngrijeam de vaci, pentru că nu existau oameni calificați, iar eu eram corect și harnic. Am lucrat 4 ani la CAP, de unde am ieșit la pensie. La 66 de ani. Am muncit. Mă gândesc acum că, poate, am trăit și am muncit prea mult.

Cum era în comunitatea de aici, din Măgurele, în tinerețea dumneavoastră? Ce limbă vorbeau bunicii și părinții dumneavoastră? Exista mai mult respect față de tradiții, față de portul popular?

Bunicii vorbeau mai mult bulgărește, e drept. Se adunau seara, câte 5-6 la câte o poartă, la sfat, și vorbeau numai bulgărește. Și purtau costume populare bulgărești, așa se purta pe atunci. Noi nu am mai purtat, dar părinții noștri, da. De fapt, pe atunci, cei din comunitatea bulgărească se căsătoreau numai între ei. Apoi, lucrurile s-au mai schimbat. Părinții noștri vorbeau românește, au învățat limba română, la botezuri, la nunți, slujbele, la biserică, se țineau în limba română. Nunțile durau câte trei zile, iar balurile pe care noi le organizam la Căminul Cultural și horele – de la care nu lipseam niciodată – reprezentau cea mai bună modalitate de a socializa. Nu am renunțat la hore nici pe timp de război. Cât despre tradiții, le-am iubit și le-am respectat întotdeauna și am încercat să le transmitem mai departe.

Ați luptat într-un război, ați trăit în monarhie, în comunism, ați trecut printr-o revoluție. Ce sfat le-ați da tinerilor care, astăzi, aleg o carieră politică sau celor care au responsabilitatea de a-și exprima, prin vot, opțiunea electorală?

Să iubiți liberalii! Ăștia au fost cei mai buni în țara asta. Pe vremuri, tot poporul era mulțumit de Partidul Liberal. Personal, am simpatizat Partidul Liberal, pe care l-am considerat cel mai bun pentru țara asta frumoasă. Liberalii au făcut multe pentru Măgurele, inclusiv șoseaua asta care leagă orașul nostru de București – în mandatul liberalilor s-a turnat aici primul asfalt. Tot pe liberali îi simpatizez și acum. Ce nu au făcut alți primari în 20 de ani, a făcut primarul Narcis Constantin în numai 2 ani.

Care este rețeta longevității dumneavoastră?

Este important și să vă hrăniți sănătos, cu carne de la animalele și păsările crescute în gospodărie, cu legumele cultivate de voi. Dar, ca să ajungi la vârsta asta, trebuie să fii larg la inimă, să treci și bune, și rele, fără să le iei prea mult în serios.
Munca este cheia și nu trebuie să te gândești la pricopseală, pentru că bogăția unui om este sănătatea.

Interviu acordat pentru ProMăgurele, Februarie 2019