Primăria Orașului Măgurele a început construirea de trotuare, șanțuri și podețe în cadrului unui proiect ce include 30 de străzi, unde astfel de amenajări nu existau. Este vorba despre drumurile locale, aflate în administrarea Primăriei Măgurele, o lucrare cu totul nouă, diferită de cea care vizează construirea de trotuare, șanțuri și podețe pe Drumul Județean 401 și care reprezintă un proiect al Consiliului Județean Ilfov.

Așadar, iată care sunt străzile cuprinse în proiectul de investiții intitulat “Amenajare trotuare pietonale, șanțuri, podețe pentru drumuri” din orașul Măgurele:

În Dumitrana:
străzile Argeș, Revoluției, Duzilor, Oituz;

În Vârteju:
străzile București, Emisferei, Uranus, Olimp, Eforie, Venus, Jupiter, Fulger, Drum Nou, Ciorogârla, Bulgarului, Puțului, Sârbilor, Deal;

În Nefliu:
străzile Sabarului, intrarea Nefliului;

Alte zone:
străzile Călugareni, Râului, Atomiștilor, Reactorului, intrarea Aluniș 1,2,3,4 și 5.

Pe plan local, se impun îmbunătățiri ale drumurilor și străzilor, pe de o parte, pentru a ține pasul cu creșterea valorilor de trafic, pentru a permite accesul în condiții de siguranță și confort, potrivit normelor europene, și, bineînțeles, pentru dezvoltarea economică.

Pe de altă parte, îmbunătățirea infrastructurii, creșterea condițiilor de confort și siguranță a circulației, scăderea riscului de producere a accidentelor, scăderea riscului de poluare înseamnă creșterea calității vieții, contribuind inclusiv la ameliorarea sănătății, la bunăstarea și la prosperitatea locuitorilor, cu atât mai mult cu cât este de așteptat să crească valoarea proprietăților și să scadă riscul de inundații.

Trotuare din beton, rigole și amenajarea de spații verzi

Lucrările se derulează deja în Vârteju, pe strada București, în Nefliu – pe strada Sabarului, iar în Dumitrana, pe strada Duzilor.

Experții care au realizat proiectele au estimat, însă, că va fi nevoie de cel puțin un an pentru a fi amenajate trotuare, șanțuri, podețe, rigole și chiar spații verzi, acolo unde situația o impune (au fost identificate, însă, astfel de zone pe aproape toate arterele incluse în proiect).

Concret, conform proiectului tehnic, lucrările vor consta în:

•Realizarea de trotuare compuse din: 4 centimetri de beton asfaltic, 10 centimetri de beton de ciment, 10 centimetri de balast.

• Realizarea de podețe (zone de acces la proprietăți) care vor consta în: 4 centimetri de beton asfaltic, 15 centimetri beton de ciment armat cu plasă, 10 centimetri de balast.

• Realizarea de acostamente compuse din: 16 centimetri beton de ciment, strat de 10 centimetri de piatră spartă.

• Realizarea de șanțuri pereate, astfel: 10 centimetri beton de ciment, 7 centimetri strat de nisip.

• Realizarea de rigole carosabile prefabricate sau monolit, compuse din: beton de ciment, plăcuță carosabilă din beton de ciment armat.

• Montarea de borduri prefabricate (la încadrarea părții carosabile vor fi utilizate borduri prefabricate din beton de ciment, cu următoarele dimensiuni: 20X25X20, iar la încadrarea trotuarelor și a podețelor de acces la proprietăți vor fi folosite borduri prefabricate din beton de ciment, cu următoarele dimensiuni: 10X15X50.

• Amenajarea de spații verzi. Un asemenea spațiu va consta în 10 centimetri de pământ însămânțat cu gazon.

Trotuarele vor fi late de 1 – 1,5 metri, acostamentele vor avea 0,5 metri lățime, șanțurile – care vor avea formă trapezoidală –, 0,9 metri, iar rigolele carosabile, 0,65 metri. Va exista și o excepție pe strada Fulger (între kilometrul 0+475 și 0+796, pe partea dreaptă a străzii), unde va fi amenajat un șanț triunghiular, cu lățimea de 0,6 metri.

Autoritățile locale au impus deja și o serie de măsuri pentru ca, pe toată perioada derulării lucrărilor, traficul – în zonele în care se vor efectuta noile amenajări – să se desfășoare în condiții de maximă siguranță. De aceea, sunt prevăzute, în primul rând, semnalizări prin indicatoare rutiere, conform normelor.

Autoritățile locale fac apel la șoferii care locuiesc sau care tranzitează zonele în care se efectuează lucrări, să nu își parcheze mașinile pe trotuarele proaspăt turnate deoarece le pot deteriorara. Reamintim că în Consiliul Local Măgurele a fost adoptată recent o hotărâre prin care parcarea sau staționarea mașinilor pe trotuar poate fi sancționată de poliția locală cu amenzi cuprinse între 500 – 1000 ron (persoane fizice), respectiv 1000 – 1500 ron (persoane juridice).