Este, de 22 de ani, coregraf atestat de Asociația Coregrafilor Ansamblurilor Folclorice din România, condusă de Marin Barbu, singura instituție de folclor recunoscută la nivel național. Timp de peste 20 de ani a dansat în ansambluri folclorice, a fost medaliată cu aur, argint și bronz la competiții naționale și europene, unde a reprezentat România în prima echipă națională de majorete, a realizat coregrafii pentru spectacole importante, a fost arbitru și coregraf la competiții internaționale, director de festival și a condus chiar Casa de Cultură “I.G. Vasiliu”, din Târgoviște. Este nu doar specialist în dansuri populare și coregrafii de grup, ci și în dans istoric, dar și arbitru internațional la competițiile europene de majorete tradiționale. De aproape trei ani, este și profesor – coordonator al grupelor de dansuri populare din cadrul Clubului Copiilor Măgurele.

Alina Dumbravă își iubește foarte mult elevii și, pe mulți dintre ei, a reușit să-i convingă să facă performanță, transmițându-le iubirea, pasiunea ei și respectul pentru dans popular, pentru tradițiile românești, dar și disciplina și ordinea impuse de-a lungul timpului de dans și de activitatea sportivă depusă în echipa națională de majorete tradiționale. În opinia ei, dansul popular este “un meșteșug ce nu trebuie pierdut”. Este, însă, convinsă că acesta va fi păstrat și dus mai departe de comunitatea extraordinară, creată în jurul Clubului Copiilor Măgurele. “Aș vrea să-i mulțumesc domnului primar Narcis Constantin, pentru că inițiativa sa de a înființa Clubul Copiilor Măgurele nu doar că le oferă acestor tineri o activitate suplimentară, dar a creat o mică comunitate în care există legături foarte strânse. În jurul CCM s-a format deja o comunitate extraordinară și cred că trebuie să-i mulțumim cu toții pentru această șansă”, spune Alina Dumbravă, într-un interviu acordat “Pro Măgurele”.

Pro Măgurele: De cât timp activați ca profesor coordonator la Clubul Copiilor Măgurele (CCM) și cum ați ales să lucrați aici? Câți copii au optat pentru disciplina pe care o predați: dansul popular? Câți au rămas să studieze această disciplină?

Alina Dumbravă: Sunt profesor coordonator la Clubul Copiilor Măgurele încă de la înființare, de aproape 3 ani. Meseria mea de bază, aceea pe care o practic cu și din pasiune, este de profesor coregraf de dansuri populare și asta m-a adus aici. Cum s-a întâmplat exact? A fost o conjunctură fericită și pentru mine, și pentru CCM, să pot veni. Și spun asta pentru că, pe atunci, făceam naveta de la Târgoviște. Concret, acum aproape 3 ani, când s-a înființat Clubul Copiilor Măgurele, m-a contactat Marius China cu care am colaborat și colaborez pe mai multe proiecte și mi-a spus despre Club, despre proiectul domnului primar Narcis Constantin, și iată-mă aici.

Entuziasmul inițial s-a văzut la majoritatea copiilor care au venit la CCM, și nu doar la disciplina mea. La început au fost foarte mulți copii care s-au înscris la toate disciplinele. Pe parcurs, unii dintre ei au mai cedat, poate și pentru că dansul popular nu e tocmai ușor, iar rigurozitatea acestuia le dă bătăi de cap multora. Așa se întâmplă, însă, peste tot: majoritatea vin și pleacă pentru că nu le place, asta este. Am început cu o grupă de începători pe care o avem și acum, pentru că toți trec prin această grupă, unde învățăm pașii de bază. Am observat apoi că unii dintre copii învață mai repede decât alții, au înclinație către dans, și am decis să-i includ într-o grupă specială care va deveni ansamblu. În această grupă, am un nucleu de aproximativ 20 de copii, majoritatea fete extrem de talentate, care pot face și fac performanță. Sunt copii care au venit la grupa mea doar ca să învețe să danseze la nuntă, de exemplu, dar le-a plăcut, au rămas și acum știu deja câte 3-4 stiluri de dans.

Cât de greu este să lucrezi cu copiii? Cât de greu este să pregătești un spectacol?

Nu mi-am pus niciodată problema că e greu să lucrezi cu copiii. Oricum, încerc să nu-mi tratez elevii ca pe niște copii. Este vorba despre respect, despre disciplina pe care o impune dansul popular. Dansul popular este un dans de disciplină și de autodisciplină. În primul rând, acest tip de dans necesită nu doar o disciplină a aspectului fizic, ci și o disciplină a corpului, este obligatoriu să ai o ordine și în mișcări. Eu și elevii mei am învățat ușor-ușor să ne cunoaștem. Nici eu nu sunt cel mai blând instructor, iar, pentru că, pe muzică, nu poți face corecție verbală în timpul antrenamentelor fără să ridici tonul, în timp, am dezvoltat această “calitate” (calitate, între ghilimele, completează cu autoironie– n.r.): vorbesc un pic mai tare. Cine nu mă cunoaște, crede că țip, dar nu este așa, este doar deformație profesională. (…)Ceea ce se întâmplă la Clubul Copiilor Măgurele este, însă, extraordinar. Când eram eu elevă, părinții mei și ai colegilor mei erau foarte implicați în activitatea noastră, pentru că așa erau vremurile pe atunci. Surprinzător pentru perioada pe care o trăim, la CCM am regăsit, însă, acel colectiv de părinți care vine în sprijinul copiilor, în sprijinul meu, ceea ce este esențial. Ca să înțelegeți: pentru a pregăti copiii pentru un spectacol de dansuri populare, ai nevoie de cel puțin două ore. Așa cum vă spuneam, dansul popular cere o anumită rigoare, inclusiv în privința aspectului: fetele trebuie să aibă părul prins, să îmbrace corect costumele populare, opincile. Nu este deloc ușor, iar aici părinții ne ajută enorm, se implică inclusiv în achiziția și în confecționarea costumelor, în pregătirea copiilor înainte de a urca pe scenă, îi încurajează pe cei mici și îi însoțesc la antrenamente. Vreau să le mulțumesc și pe această cale și să le transmit că îi iubesc la fel de mult ca pe copii. Iar eu îi iubesc foarte mult pe acești copii. Aș vrea să-i mulțumesc și domnului primar Narcis Constantin, pentru că inițiativa sa de a înființa Clubul Copiilor Măgurele nu doar că le oferă acestor tineri o activitate suplimentară, dar a creat o mică comunitate în care există legături foarte strânse. În jurul CCM s-a format deja o comunitate extraordinară și cred că trebuie să-i mulțumim cu toții pentru această șansă.

CCM se poate lăuda și cu o echipă de majorete tradiționale. Cum vede profesorul – coregraf și, mai ales, profesionistul medaliat cu aur la campionate naționale și europene evoluția acestor copii?

Am început să dansez la 8 ani, îmi place să dansez și am învățat repede. Dar am avut norocul, șansa să întâlnesc oameni cu totul și cu totul deosebiți, pasionați de munca lor, care mi-au ghidat pașii și mi-au insuflat dragostea pentru tradiții, pentru dans profesionist, pentru coregrafie. Mi-au fost profesori soții Georgeta și Adrian Roboș, printre primii români – balerini la Paris. De la ei am învățat cum se ascultă o melodie, cum se împarte o melodie pe timp, ce înseamnă să faci coregrafie. Ei nu veneau cu coregrafia de acasă, o construiam împreună, în funcție de abilitățile noastre, ale fetelor din ansamblu, din echipă. Scopul unui spectacol este acela de a crea armonie pe scenă, iar aceasta o poți obține doar îmbinând coregrafia cu abilitățile dansatorilor. De la soții Roboș am învățat acest lucru. Mai târziu, maestrul meu, maestrul emerit Gheorghe Văduva, căruia i-am fost și asistentă, a decis că trebuie să obțin și atestatul de profesor- coregraf. S-a întâmplat în 1998, în urma unui examen pe care l-am susținut în fața maeștrilor Theodor Vasilescu și Marin Barbu, nea Marin, cum este cunoscut publicului larg. Cât despre majorete, am făcut parte, ani buni, din echipa de majorete a României. Vorbesc despre majorete tradiționale, pe model francez, unde cuvintele-cheie sunt disciplină și ordine. Asta încerc să fac și cu fetele mele – sunt aceleași fete de la Dansuri Populare, dar, pentru că au un ritm foarte bun, încercăm să derulăm în paralel și această activitate (recunoscută și în România ca disciplină sportivă), atât cât se poate. Am încercat cu ele chiar o coregrafie de majorete pe “Ciocârlia”.


Cum au fost, cum sunt antrenamentele voastre în această perioadă de pandemie?

Pot spune că singura activitate constantă în această perioadă rămâne cea de la CCM, și vreau să-i mulțumesc și pentru asta domnului primar Narcis Constantin. Nu ne-am întrerupt activitatea și, chiar dacă este dificil, am învățat și un dans nou. “Breaza” este un dans învățat online, este rezultatul muncii în pandemie, prin intermediul platformei online a Clubului Copiilor Măgurele. Este extrem de complicat să înveți dansuri populare online. În primul rând, prin orice aplicație există un delay la muzică. Eu fac cu copiii inclusiv audiție, repet cu ei pașii cu bătăi de palme, la dansuri populare avem bătăi adânci, sincope, avem pași târșâiți. Este aproape imposibil să înveți online, chiar și pentru un profesionist. De aceea, am decis ca zilele astea, să mă urc în mașină, să merg pe la fiecare copil în parte, și să exersez cu ei pașii, afară, la porțile caselor.

Cum vedeți viitorul acestor copii și care sunt obiectivele dumneavoastră?

Momentan, îmi doresc să dezvoltăm această grupă în cadrul CCM, să mărim numărul de ore, să facem dansuri populare la un nivel puțin mai profesionist. În viitor, mi-aș dori ca toți copiii care au trecut prin sala mea să poată dansa la fel de bine și peste 10 ani hora învățată de la mine. Și aș mai vrea să descopăr oameni care să iubească folclorul, tradițiile populare românești, dansul popular în mod special. Pentru că e foarte greu să mai găsești zilele acestea oameni care să ducă mai departe dansul popular, un meșteșug ce nu trebuie pierdut. Profesorii mei mi-au insuflat asta. Au fost patrioți care nu doar că au învățat generații să danseze, dar au cules folclor din satele românești și l-au transmis mai departe.