Are 30 de ani, este subofițer în cadrul Jandarmeriei Ilfov, iar de 7 ani este și apicultor atestat. Practică apicultura cu pasiune și corectitudine și astfel a reușit să construiască, în jurul micii sale afaceri, o comunitate de clienți fideli care au realizat că produsele sale sunt 100% naturale, încă de la prima testare.

Cătălin Marian Mincu s-a născut, a crescut, trăiește și muncește în Măgurele și nu s-a gândit niciodată să părăsească orașul natal de care este îndrăgostit și care îi oferă liniștea de care are nevoie. A obținut relativ simplu certificatul de producător pentru mierea sa și este mulțumit de sprijinul oferit de autoritățile locale. Consideră, însă, că, pentru susținerea producătorilor locali, de la nivel central, autoritățile ar trebui să promoveze măsuri pentru facilitarea comercializării produselor acestora în supermarket-uri.

Anul 2020 nu poate fi considerat un an bun pentru apicultură, ploile din ultimele luni afectând grav producția de miere care a scăzut cu cel puțin 60% față de anii trecuți. Vremii nefavorabile i se adaugă și efectele pandemiei de coronavirus.

În opinia lui Cătălin Mincu, însă, pandemia a venit ca o lecție pentru toți. “În această perioadă, oamenii au devenit mai solidari, mai implicați și au învățat să prețuiască produsele cu adevărat naturale”, spune Cătălin Mincu într-un interviu acordat “Pro Măgurele”.

Pro Măgurele: De cât timp practicați apicultura? Când v-ați dat seama că aveți această pasiune, pentru că, fără pasiune nu poți fi apicultor? Ce v-a atras la apicultură?

Cătălin Marian Mincu: Nu pot spune că practic apicultura de foarte mult timp. Fac asta de la 23 de ani. Este o pasiune pe care am descoperit-o cu 7 ani în urmă, cu ajutorul unui prieten apicultor. Am urmat această cale începând cu 3 stupi, apoi, ușor-ușor, m-am dezvoltat. Am văzut în această meserie o portiță de a mă redescoperi și de a încerca lucruri noi.

Cât este de greu să fii apicultor în România?
A fi apicultor este o meserie într-adevăr grea dacă nu este practicată cu multă dedicare și, mai presus de toate, cu multe sacrificii. Singura modalitate de a te perfecționa este aceea de a fi satisfăcut cu rezultatele obținute și de a nu te opri niciodată, indiferent de obstacole, de a nu te mulțumi cu puțin.

Dețineți certificate de producător? Cât de greu a fost să obțineți o atfel de atestare?
Da, dețin certificate de producător. Din punctul meu de vedere, procesul de a obține acest certificat nu este unul dificil, însă depinde foarte mult de autoritățile locale, de ajutorul și de implicarea acestora.

Cum sprijină statul, prin autoritățile locale sau centrale, apicultura?
Pot spune că sunt mulțmuit de sprijinul acordat de autoritățile locale producătorilor din Măgurele. De fapt, atât autoritățile centrale, cât și autoritățile locale își dau tot interesul în a sprijini producătorii locali prin diferite târguri de promovare a produselor acestora sau prin proiecte cu finanțare europeană. Una dintre măsurile pe care le consider, însă, necesare în sprijinul producătorilor locali este facilitarea procesului de comercializare a produselor locale în supermarket-uri.

Consumă românii miere? Ne puteți spune cam câte persoane (câți clienți) vă caută, în medie, într-o lună, pentru a cumpăra miere de la dumneavoastră?
Piața din România este încă într-un stadiu incipient în privința consumului de miere naturală. Fiind asaltați de diferite reclame, de produse comercializate în marile lanțuri de magazine, care sunt accesibile și la îndemână, unii dintre clienți pierd din vedere calitatea mierii și se reorientează. Noi a trebuit să urmăm un întreg proces în încercarea de a pătrunde pe această piață, proces pe care nu l-am finalizat încă. Prin promovare pe pagina noastră oficială, Albinuța Dolofană, și cu ajutorul bannerelor amplasate la diferite puncte de livrare, aș putea spune că, într-o lună, sunt contactat, în medie, de aproximativ de 50-70 persoane.

Cât de multe știu clienții dumneavoastră despre miere și beneficiile acesteia? Vă întreb asta pentru că sunt foarte mulți cei care încă se întreabă cât de pură este mierea dacă este deja cristalizată atunci când o achiziționează de la producător. Există vreo legătură între puritatea mierii si perioada în care aceasta cristalizează?
În decursul acestor 7 ani, am reușit să îmi creez o comunitate de clienți fideli care au realizat că produsele sunt 100% naturale încă de la prima testare. Majoritatea sunt familii cu copii care au nevoie de certitudinea că produsul este corespunzător pentru administrare. Încercăm, pe cât posibil, să le transmitem tuturor informații care să-i ajute în acest proces de recunoaștere a mierii pure, naturale.

Cristalizarea este recunoscută ca procesul natural de conservarea a mierii. Spre exemplu, observăm că mierea de rapiță cristalizează între 1-2 săptămâni de la extracție, iar cea de salcâm poate cristaliza până la 2 ani de la extracție.

Care este cea mai simplă metodă de a recunoaște un produs contrafăcut?
Cea mai sigură modalitate de depistare a mierii contrafăcute este metoda bulei.

Aceasta presupune întoarcerea borcanului și, dacă mierea este 100% naturală, pe mijlocul borcanului se va forma o bulă care se ridică ușor la suprafață.

Câte tipuri de miere comercializați și care este cel mai cătutat?
În prezent, comercializez 5 tipuri de miere: miere de tei, de salcâm, de mană, de rapiță și de floarea soarelui. Cel mai căutat și dorit tip de miere este de salcâm. Pe lângă culoarea radiantă a mierii, acest tip de miere este singurul al cărui gust își păstrează aroma și textura rafinată de-a lungul timpului.

2020 este un an bun pentru producția de miere? Cât de mult v-au afectat ploile din ultima perioadă?
Din păcate, anul 2020 a fost un an foarte ploios, iar ploile au determinat scăderea producției de miere cu cel puțin 60%.

Cum vă comercializați cel mai bine produsele? Câți dintre clienți vă contactează online?
Pentru procesul de comercializare ne-am orientat către dorințele și nevoile clienților noștri, introducând, pe lângă platforma online, și anumite puncte de livrare. Pot spune că depinde foarte mult de vârsta și de locuința clienților, însă, în proporție de 80% comenzile vin online.

V-a afectat pandemia de coronavirus? Cum, de ce și în ce măsură?
Consider că această pandemie a venit ca o lecție pentru toată lumea. În această perioadă, oamenii au devenit mai solidari, mai implicați și au învățat să prețuiască produsele cu adevărat naturale.

Credeți că mierea românească are șanse pe piața europeană și internațională?
Mierea românească este una dintre cele mai apreciate peste hotare. Putem remarca consumul mare de miere în țări precum Germania, Olanda și Belgia.

 

Primăria Orașului Măgurele susține și promovează producătorii locali

Dacă aveți certificat de producător, puteți beneficia de promovare gratuită atât pe pagina de Facebook a Primăriei Orașului Măgurele, cât și în “Pro Măgurele” – ziarul comunității noastre. Trebuie doar să ne contactați la adresa de email office@primariamagurele.ro sau la numărul de telefon: (021) 457-4098.